Diabetul Zaharat – informatii generale

 

Poate tocmai ati fost diagnosticat cu diabet zaharat  sau poate trăiti cu el de ceva vreme: călătoria dumneavoastra este unică și începe în fiecare zi .

Haideti sa intelegem mai bine ce inseamna diabetul zaharat!

 Ce este diabetul zaharat ?

Diabetul zaharat este o tulburare complexa a metabolismului, caracterizata prin hiperglicemie cronica care afecteaza deopotriva utilizarea glucidelor, lipidelor si proteinelor.

Adica organismul unei persoane cu diabet nu poate utiliza corect glucidele (zaharul din alimente), prin urmare celulele nu vor primi glucoza fie pentru ca nu exista suficienta insulina, fie pentru ca, desi suficienta, insulina nu-si face efectul.

Pancreasul oricarei persoane sanatoase secreta insulina, un hormon care ajuta glucoza din sange sa treaca, prin peretii vaselor sanguine, catre celulele organismului, astfel ca in lipsa insulinei, organismul este privat de orice sursa de energie . In consecinta nivelurile de glucoza nu mai sunt controlate , iar cantitatea de glucoza din sange creste.

Conform studiilor Federaţia Internaţională de Diabet a estimat pentru România un număr de 851.000 persoane diagnosticate cu diabet (pentru anul 2013) şi un număr de 298.000 de persoane nediagnosticate.

În 2015 Ministerul Sănătății indica numărul persoanelor cu diabet aflate în evidențe 999.192 (+8,73%) și numărul de persoane diagnosticate în cursul anului 2015 a fost de 73.740 (202 cazuri noi pe zi).

Cate  tipuri de diabet zaharat sunt?

Se cunosc mai multe tipuri de diabet, insa cele mai des tipuri  de diabet intalnite in practica medicala sunt: diabetul zaharat tip 1, diabetul zaharat tip 2 și diabetul gestațional.

Diabetul zaharat de tip I: cunoscut și sub denumirea de diabet juvenil, apare de obicei la copii, adolescenti sau adultii tineri . Se caracterizeaza prin faptul ca  pancreasul nu mai produce insulină. Persoanele cu diabet zaharat tip I sunt dependente de insulină, ceea ce înseamnă că trebuie să-si injecteze zilnic insulină  pentru a rămâne în viață.

Diabetul zaharat tip 2: diabetul de tip 2 afectează modul în care organismul folosește insulina. În timp ce pancreasul încă produce insulină, spre deosebire de tipul I, celulele din corp nu răspund la ea la fel de eficient cum au făcut-o odată. Acesta este cel mai frecvent tip de diabet și are legături puternice cu obezitatea.

Diabetul gestațional: poate sa apara la femei în timpul sarcinii, in al doilea sau al treilea trimestru când organismul poate deveni mai puțin sensibil la insulină. Diabetul gestațional nu apare la toate femeile și dispare de obicei după nașterea copilului. Femeile cu istoric de diabet gestational au un risc mai mare de a dezvolta diabet zaharat tip 2 pe parcursul vietii.

Criterii de diagnostic pentru diabetul zaharat:

  • Glicemie a jeun (dupa un post alimentar de 8 ore) ≥ 126 mg/dl
  • Glicemie la 2 ore  la TTOG ≥ 200 mg/dl
  • HbA1c ≥ 6,5%
  • Pacient cu simptome de hiperglicemie si valoare glicemica in orice momemt al zilei ≥  200 mg/dl

 

Simptome ale diabetulului zaharat:

            Următoarele simptome ale diabetului sunt tipice. Cu toate acestea, unele persoane cu diabet zaharat de tip 2 au simptome atât de ușoare încât trec neobservate.

Simptomele comune ale diabetului:

• Urinare frecventa

• Sete exagerata

• Foame exagerata

• Oboseală extremă

• Vedere încețoșată

• Tăieturi / vânătăi care se vindecă lent

• Pierdere în greutate – chiar dacă mănânci mai mult

• Furnicaturi, dureri sau amorțeală la mâini / picioare

            Depistarea precoce și tratamentul diabetului zaharat poate scădea riscul de a dezvolta complicații acute sau cronice ale diabetului.

Surse:

-American Diabetes Association (ADA) 2020

– medicalnewstoday.com

– diabetes.co.uk

– fadr.ro

DR. BOLOCAN ANDREEA

Medic specialist Diabet, Nutritie si Boli Metabolice

Locatia: Bdul Iuliu Maniu, nr.7 corp G, parter, cabinet 24 ( in incinta Policlinicii Apaca)

Tel: 0786.015.289