O treime din populaţia lumii este obeză sau supraponderală. Peste 2,1 miliarde de persoane din lume, reprezentând aproape 30% din populaţia mondială, sunt supraponderale sau obeze, iar acest flagel urmează să afecteze jumătate dintre adulţii de pe Terra până în anul 2030, informează AFP, citând un studiu realizat recent de McKinsey Global Institute.
Obezitatea provoacă aproximativ 5% din totalul deceselor pe plan mondial şi generează costuri la fel de mari pentru economia mondială precum fumatul şi conflictele armate, afirmă autorii unui studiului.
Istoric
Termenul obezitate provine din limba latină, de la cuvântul obesitas, care înseamnă „corpolent, gras sau rotofei”. Ēsus este participiul trecut al verbului edere (a mânca), precedat de prefixul ob (supra).[1].
Grecii au fost primii care au recunoscut obezitatea ca afecțiune medicală.[2] Hipocrate nota: „Obezitatea nu este doar o boală în sine, ci și premergătoare altor boli”.
Astfel, de-a lungul istoriei, obezitatea a fost privită ca un semn de bunăstare și prosperitate. Era frecventă în rândul înalților funcționari din Europa în Evul Mediu și în perioada Renașterii, precum și în civilizațiile antice din Asia de Est.
Definirea obezităţii
OMS defineşte obezitatea ca un exces de masă adipoasă ce antrenează consecinţe nefaste pentru sănătate. Obezitatea este privită ca o maladie cronică, provocată de un complex de factori genetici, metabolici, de comportament, psihologici şi de mediu.
Cel mai frecvent mod de apreciere a obezităţii la om este prin calcularea IMC (indice de masă corporală, body mass index – BMI). Acesta se exprimă prin formula: IMC = Greutatea(kg)/Înaltimea*Inaltimea.
Interpretarea IMC se face în funcţie de intervalul valoric în care se încadrează, astfel: persoanele cu IMC mai mare de 25 kg/m2 sunt considerate supraponderale; IMC mai mare de 30 kg/m2 denotă apariţia obezităţii; creşterea IMC peste 40 kg/m2 este caracterizată drept „obezitate morbidă”.
Un indice de masă corporală între 18,5 şi 25 este ideal pentru un individ sănătos, cu toate că există opinii care susţin că indivizii cu IMC mai mic de 20 sunt subponderali.
Exista doua moduri de distributie a tesutului adipos la indivizii obezi:
- obezitate abdominala (androida, centrala)
- obezitate gluteofemurala (ginoida)
Includerea pacientului in unul din cele doua tipuri de obezitate are o importanta clinica majora. Obezitatea abdominala (androida, centrala) este un factor determinant al insulinorezistentei si se asociaza cu un risc crescut de diabet zaharat, dislipidemie, ateroscleroza, hipertensiune.
Abordarea terapeutica
Scaderea in greutatea are la baza o buna colaborare intre medicul dietetician (nutritionist) si pacient. Pacientii obezi trebuie sa inteleaga ca indiferent de terapia nutritionala aleasa aceasta trebuie sa fie urmata o perioada cat mai lunga de timp, lucru greu de acceptat de catre pacientii obezi care isi doresc un tratament „miraculos” cu rezultate imediate.
Terapia nutritionala aleasa trebuie aplicata in functie de particularitatile fiecarui individ si va avea in prim plan stabilirea unor obiective rezonabile si care pot fi mentinute si aplicate o perioada cat mai indelungata.
Baza oricarei terapii nutritionale consta in regim dietetic si activitate fizica. Programele dietetice pot produce scadere ponderala pe termen scurt, dar adevarata provocare consta in mentinerea pe termen lung a acestei greutati obtinute. Ratele de succes pe termen lung doar prin regim dietetic sunt sub 20%. Pentru mentinerea unei greutati scazute pe termen lung este obligatoriu ca pe langa o dieta alimentara cu continut caloric scazut pacientul sa desfasoare si o activitate fizica moderata.
Terapia medicamentoasa:
Tratamentul farmaceutic (medicamentos) trebuie considerat ca facand parte dintr-o strataegie mai complexa a terapiei obezitatii (alaturi de dieta si activitate fizica considerate ca baza terapiei obezitatii). Terapia medicamentoasa in obezitate este o problema controversata din cauza actiunii lor modeste ( mai ales pe termen lung) asupra reducerii ponderale, al costului ridicat si al efectelor adverse. Datorita numeroselor efecte adverse tratamentul medicamentos trebuie utilizat doar sub supraveghere medicala si trebuie sa faca parte dintr-un program mai complex ce include terapia nutritionala (dieta) si practicarea regulata a activitatii fizice.
Obiectivele farmacoterapiei obezitatiiconsta in scaderea ponderala de 10% din greutatea initiala in primele 6 luni de tratament precum si mentinerea scaderii ponderale pe termen lung.
Terapia cirurgicala
Cel mai eficace tratament al obezității este chirurgia bariatrică. Chirurgia obezității severe este asociată cu scădere ponderală pe termen lung și scăderea mortalității generale. Un studiu a evidențiat o scădere ponderală cuprinsă între 14% și 25% (în funcție de tipul procedurii efectuate) la 10 ani și o reducere cu 29% a mortalității de orice cauză, comparativ cu măsurile standard de scădere ponderală. Cu toate acestea, date fiind costurile și riscul de complicații asociate cu această metodă terapeutică, cercetătorii investighează alte tratamente eficace dar mai puțin invazive.
- ^ „Online Etymology Dictionary: Obesity”. Douglas Harper.
- Haslam D (2007). „Obesity: a medical history”. Obes Rev. 8 Suppl 1: 31–6.
